E greu să-ți imaginezi dacă nu trăiești o astfel de tragedie. Să asiști neputincios cum apele îți înghit, dintr-o dată, tot ce aveai mai de preț în viață. Dincolo de cifrele și raportările seci, pe care le auzim la radio sau la televizor, se află însă poveștile oamenilor. Cum e cea a lui Costel din comuna Pechea. “Vineri eram la serviciu și m-a sunat mama, care mi-a zis să vin repede acasă, că e necaz mare, au început să intre apele în curte. M-am urcat în mașină și am fugit repede spre casă. Deja de la Cudalbi, comuna de lângă, nu se mai putea merge cu mașina. Așa că am luat-o pe jos. Până am ajuns acasă, apa mi-era deja până la brâu. N-am mai reușit să salvez decât câinele”, ne spune Costel, cu ochii aproape în lacrimi. Apele vin și se duc, în urmă rămâne o imensă vale a plângerii, în care doar siluetele înghițite de nămol mai amintesc de formele și culorile ce, până mai ieri, inspirau viață. Tabloul apocaliptic e completat de maldărele de resturi de mobilă, rufe, covoare, tot felul de lucruri pe care fiecare familie și le scoate cu greu din case și le aruncă cu tristețe în fața curții. În case rămân apele murdare, ca niște criminali încă subtil la locul faptei. “Parcă nu se mai sfârșesc, mă, frate!”, spune cu patimă un expert în banking din BCR, care, alături de alți colegi scotea azi deja de o oră apa dintr-o casă. Multă apă neagră, incredibil de multă apă neagră. Suntem murdari din cap până în picioare, cu stropi mari pe fețe, dar nimănui nu-i pasă de propria persoană. Nu azi. Pe o stradă, un cărucior din care până mai ieri se zbenguia, probabil, un copil e dezgropat de o familie din nămol. În altă curte, o păpușă zâmbește tâmp din noroi. Pe un gard învecinat se odihnește o pisică, zgribulită pe o saltea udă. Mâța îți rupe sufletul, dar măcar a supraviețuit, deși ai putea jura că e o statuie a deznădejdii. Nu același noroc l-a avut motănelul lui George, un puști de 18 ani care locuia cu mama lui la marginea comunei. Și porcul, și vițelul familiei împărtășiseră aceeași soartă. Tatăl e plecat la muncă în Germania, iar tânărul cu părul bălai părea deja mai matur decât mulți dintre adulții din jurul său. Nici nu mai avea cum altfel. Viitura adusese în pragul casei lor un munte de aluviuni, iar George încerca să-și facă o cărare, pentru a scoate din casă tot ce mai putea fi salvat. Puține lucruri. Cu aproape 2 metri de apă în casă, mobila era toată distrusă, frigiderul și mașina de spălat irecuperabile, toate lucrurile sale dragi îngropate în nămol. Singurul lucru care nu-i dispăruse era zâmbetul. “Vă mulțumesc tare mult pentru ajutor!”, ne-a spus, la final, băiatul. De ajutor ar avea nevoie zilele acestea toți oamenii din Pechea. Din Slobozia Conachi. Sau Cuza Vodă. Dacă și voi vreți să ajutați, puteți contribui în mod direct prin platforma George. Aflați mai multe despre cum puteți face din linkul următor: https://lnkd.in/dPGMwfpe
-
+10