S-a realizat străpungerea primei galerii (sensul de mers Sibiu-Pitești) a tunelului rutier Momaia! Este o etapă importantă pentru construcția secțiunii 4 (Curtea de Argeș-Tigveni) a autostrăzii Sibiu -Pitești (A1). "Tunelul Momaia (1,35 km) este primul tunel rutier forat, construit pe o autostradă din Romania și este format din două galerii unidirecționale (câte o galerie pe fiecare sens de circulație)”, a anunțat ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.
✨ S-a dat sfoară în toată țara că astăzi, în PORR România, s-a văzut luminița de la capătul primului tunel de pe autostrada Sibiu-Pitești, lot 4! ✨ Cu dedicare și perseverență, echipa noastră a reușit să străpungă dealul Momaia, finalizând forarea celor 1350 de metri ai tunelului Daniela, situat pe sensul Sibiu-Pitești. 💪 Zi și noapte, fără oprire, ne apropiem de finalul unei misiuni istorice: 🔹 665 metri (50%) din radier și 615 metri (46%) din bolta superioară sunt deja executați pentru tunelul Daniela. 🔹 Progresul înregistrat la tunelul Alina, situat pe celălalt sens de mers (Pitești-Sibiu) este la fel de spectaculos; aici, PORRienii au finalizat 80% din excavare și au executat 610 metri din radier, ceea ce în procente înseamnă 45%. 🔹La cum se prezintă situația la noi în șantier, luna viitoare, în aprilie, lumina va pătrunde și în galeria stângă. 🚀 Suntem mândri să fim pionieri în construirea primului tunel de autostradă din țară! În PORR România, drumul înainte este luminat – la propriu și la figurat! 🌟 P.S. Vă invităm să vedeți în comentarii un scurt material video ce surprinde punctul culminant al zilei: străpungerea completă a tunelului. 🎥 // ✨ Word has spread across the country that today, at PORR România, the light at the end of the first tunnel on the Sibiu-Pitești highway, Lot 4, has been seen ✨ With dedication and perseverance, our team has successfully broken through Momaia Hill, completing the excavation of the 1,350-meter-long Daniela Tunnel, located on the Sibiu-Pitești direction. 💪 Day and night, without stopping, we are approaching the completion of a historic mission: 🔹 665 meters (50%) of the base slab and 615 meters (46%) of the upper vault have already been completed for the Daniela tunnel. 🔹 Progress on the Alina tunnel, located on the opposite direction (Pitești-Sibiu), is just as impressive; here, the PORR team has completed 80% of the excavation and executed 610 meters of the base slab, which translates to 45% completion. 🔹 Given the current pace of work on our site, by next month, in April, light will also reach the left gallery. 🚀 We are proud to be pioneers in building Romania’s first highway tunnel! At PORR România, the road ahead is illuminated – both literally and figuratively! 🌟 P.S. We invite you to check the comments for a short video capturing the highlight of the day: the complete breakthrough of the tunnel. 🎥
-
-
-
-
-
+4