
Interpretarea la Amplificator în GarageBand pentru iPad
Puteți conecta o chitară electrică sau un bas electric și interpreta la acestea folosind o colecție variată de sunete extrem de realiste de amplificator, combinând o chitară sau un amplificator bas cu unul sau mai multe efecte de pedală. Puteți să ajustați comenzile amplificatorului, să adăugați efecte de pedală pentru a personaliza sunetul și să acordați vizual instrumentul.

Alegerea unui sunet de chitară sau de bas
Apăsați numele sunetului curent din partea din stânga sus a ecranului, apoi apăsați sunetul pe care doriți să îl utilizați. De asemenea, puteți glisa la stânga sau la dreapta pe numele sunetului pentru a‑l schimba.
Pentru a comuta între sunetele de chitară și de bas, apăsați Chitară sau Bas. Pentru a vizualiza sunetele dintr-o altă categorie, apăsați pe un nume de categorie.
Schimbarea amplificatorului
Glisați la stânga sau la dreapta pe amplificator.
Reglarea nivelului de intrare
Atunci când interpretați la chitară sau la bas, un punct de lângă butonul Configurări de intrare devine verde când GarageBand primește un semnal de intrare de la instrumentul dvs. Dacă punctul devine roșu, coborâți volumul instrumentului pentru a preveni distorsiunile.
Apăsați butonul Configurări de intrare, apoi trageți glisorul Nivel de intrare la stânga sau la dreapta pentru a configura nivelul.
Glisorul Nivel de intrare este disponibil dacă sursa de intrare acceptă comanda de nivel din software.
Pentru a configura automat nivelul, apăsați pe comutatorul Automat din dreptul glisorului Nivel de intrare.
Dacă dispozitivul de intrare acceptă canelele de stânga sau dreapta, apăsați Dreapta sau Stânga pentru a selecta canalul de intrare.
Reglarea comenzilor amplificatorului
Atingeți și rotiți butoanele pentru a regla comenzile amplificatorului.
Reducerea zgomotului nedorit
Puteți utiliza un filtru de zgomot pentru a reduce zgomotul de intrare atunci când înregistrați. Un filtru de zgomot întrerupe sunetul la scăderea sub un anumit nivel minim.
Apăsați pe butonul Configurări de intrare
, apoi activați Filtru de zgomot.
Trageți glisorul Filtru de zgomot până când zgomotul încetează sau scade până la un nivel acceptabil.
Activarea monitorizării pentru un dispozitiv extern
Atunci când un instrument electric sau o interfață audio este conectată la iPad-ul dvs., se va afișa un comutator Monitor sub comenzile Filtru de zgomot.
Apăsați butonul Configurări de intrare
.
Apăsați pe comutatorul Monitor pentru a activa monitorizarea. Apăsați din nou pe comutator pentru a dezactiva monitorizarea.
Adăugarea, înlocuirea sau eliminarea unui efect de pedală
Puteți adăuga până la patru pedale și puteți schimba ordinea acestora trăgându-le la stânga sau la dreapta.
Pentru a adăuga o pedală, apăsați un locaș de pedală gol, apoi alegeți o pedală.
Pentru a înlocui o pedală, apăsați-o pe cea pe care doriți să o înlocuiți, apoi selectați o altă pedală.
Pentru a elimina o pedală, trageți-o în jos spre partea inferioară a ecranului.
Activarea sau dezactivarea unei pedale
Apăsați comutatorul Activat/Dezactivat din partea de jos a pedalei.
Când o pedală este activată, indicatorul luminos al acesteia (de obicei roșu) se aprinde.
Reglarea comenzilor pedalei
Efectuați oricare dintre următoarele:
Ajustați un buton: Țineți apăsat pe buton, apoi trageți în sus, în jos, la stânga sau la dreapta.
Activați un buton sau un comutator: Apăsați butonul sau comutatorul.
Utilizarea pedalei wah cu funcționalitatea Control facial
Dacă dispozitivul iPad este compatibil cu recunoașterea facială, puteți muta pedala pe Wah modern mișcându-vă gura în timp ce interpretați. În timp ce înregistrați, este înregistrată de asemenea orice mișcare a pedalei efectuată cu Control facial.
Apăsați locașul de pedală gol, apoi apăsați pedala wah din listă.
Țineți dispozitivul iPad la o distanță de 25‑50 cm (10‑20 inchi) de chipul dvs., apoi apăsați butonul Control facial
.
Prima dată când utilizați Control facial, GarageBand vă solicită permisiunea de a accesa camera dispozitivului iPad.
În timp ce interpretați, deschideți și închideți gura pentru a mișca pedala wah în sus și în jos.
Pentru a dezactiva Control facial, apăsați din nou butonul Control facial.
Notă: GarageBand utilizează funcționalități ARKit de urmărire a chipului, pentru a transpune expresiile dvs. faciale în comenzi de efecte pentru instrumente. Informațiile despre chipul dvs. sunt procesate pe dispozitiv și, în timpul interpretării, este înregistrată doar muzica.
Acordarea chitarei sau a basului
Apăsați butonul Acordor
din colțul din stânga sus.
Atingeți o coardă liberă pe care doriți să o acordați, urmărind acordorul.
Liniile orizontale roșii arată dacă sunetul corzii este prea jos sau prea înalt. Când corzile sunt acordate, numele notei din centru devine albastru.
Apăsați butonul Acordor din nou pentru a-l închide.
Salvarea propriilor sunete personalizate
Puteți modifica un sunet existent de amplificator prin modificarea amplificatorului, prin ajustarea comenzilor amplificatorului, prin adăugarea sau eliminarea de pedale sau ajustând comenzile pedalelor.
Apăsați numele din partea din stânga sus a ecranului, apoi apăsați pe Salvați.
Introduceți un nume pentru sunetul personalizat, apoi apăsați OK.
Prima dată când salvați un sunet personalizat, apare o categorie nouă, intitulată Personale, cu o pictogramă pentru sunet. Puteți redenumi sau șterge sunetul apăsând Editați, apoi apăsând pictograma (pentru a redenumi sunetul) sau cercul roșu (pentru a șterge sunetul).
Activarea sau dezactivarea protecției pentru diafonie
Atunci când chitara sau basul dvs. sunt conectate la mufa căștilor și aveți monitorizarea activată, este posibil să resimțiți o microfonie nedorită cauzată de diafonie. GarageBand include o funcționalitate de protecție pentru evitarea microfoniei cauzate de diafonie. Protecția împotriva diafoniei este utilă în mod special atunci când se utilizează configurări cu amplificare ridicată cu un amplificator de chitară sau de bas, sau atunci când se utilizează o pedală pentru saturație împreună cu un amplificator pentru amplificare ridicată, cum ar fi Modern Stack. În astfel de cazuri, microfonia cauzată de diafonie poate duce la niveluri de ieșire bruște, neplăcut de ridicate.
Protecția împotriva diafoniei poate modifica sunetul instrumentului cât timp este activată monitorizarea, însă sunetul revine la normal atunci când monitorizarea este dezactivată sau este selectată o altă pistă. Puteți dezactiva protecția la diafonie pentru a asculta în ce fel modifică aceasta sunetul; totuși, este recomandat să reduceți volumul dispozitivului iPad la un nivel scăzut înainte de a face acest lucru.
Închideți GarageBand.
Deschideți aplicația Configurări, alegeți GarageBand, apoi activați sau dezactivați Protecție diafonie.