
Ștergerea pozelor sau recuperarea celor șterse în Poze pe Mac
Atunci când ștergeți din bibliotecă poze și clipuri video, acestea sunt plasate în albumul Șterse recent, unde acestea rămân pentru un număr de zile prezentat, iar apoi sunt șterse definitiv. Puteți recupera articolele înaintea acestei perioade de timp. Dacă ați activat Poze iCloud, puteți restaura timp de 30 de zile poze și clipuri video din iCloud, înainte de a fi eliminate din iCloud și de pe Mac-ul dvs. Dacă nu utilizați Poze iCloud, pozele dvs. șterse sunt eliminate doar de pe Mac-ul dvs. De asemenea, puteți șterge manual pozele din albumul Șterse recent pentru a le elimina imediat de pe computerul dvs. și din iCloud.
Sfat: Dacă ștergeți poze pentru a elibera spațiu de stocare pe disc, nu uitați că trebuie să le ștergeți și din albumul Șterse recent, pentru a le elimina de pe computerul dvs.
Ștergerea pozelor și videoclipurilor
În aplicația Poze
de pe Mac, selectați pozele pe care doriți să le ștergeți.
Efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Ștergerea pozelor dintr-un moment: Apăsați Șterge, apoi faceți clic pe Șterge. Pozele selectate vor fi șterse din biblioteca dvs. și vor fi plasate în albumul Șterse recent.
Ștergerea pozelor dintr-un album, dar nu din biblioteca dvs: Apăsați Şterge. Pozele selectate vor fi șterse doar din album și vor rămâne în biblioteca dvs.
Ștergerea pozelor dintr-un Album Inteligent (de exemplu, Ultima importare, Favorite sau Clipuri video): Apăsați Comandă-Șterge. Pozele selectate vor fi șterse din biblioteca dvs. și vor fi plasate în albumul Șterse recent.
Ștergerea pozelor și eliminarea permanentă din albumul Șterse recent: Așăsați Comandă-Șterge, apoi deschideți albumul Șterse recent. Selectați articolele pe care doriți să le ștergeți definitiv, apăsați Șterge, apoi faceți clic OK.
Restaurarea articolelor șterse recent
Puteți vizualiza articolele șterse recent și le puteți restaura înapoi în biblioteca dvs. Poze.
În aplicația Poze
de pe Mac, faceți clic Șterse recent, sub Albumele din bara laterală.
Selectați pozele pe care doriți să le restaurați.
Faceți clic pe Recuperează.
Dacă utilizați Time Machine pentru a face backup la computer, puteți recupera articole după ce acestea sunt șterse permanent de pe Mac sau iCloud. Consultați Restaurarea unei biblioteci foto din Time Machine.