Importarea pozelor și a clipurilor video în Poze pe Mac - privire de ansamblu
Importați poze și clipuri video în biblioteca dvs. foto pentru a le organiza și edita folosind aplicația Poze. Puteți importa poze și clipuri video în diverse moduri:
Utilizând iCloud: Activați aplicația Poze iCloud pe Mac și pe celelalte dispozitive (cum ar fi iPhone, iPad și Apple TV) pentru a vă accesa în mod automat întreaga bibliotecă. Consultați Utilizarea Poze iCloud pentru a stoca poze.
Sincronizând Mac-ul dvs. cu un iPhone sau cu un iPad: Dacă nu utilizați Poze iCloud pe Mac, puteți sincroniza Mac-ul dvs. și un iPhone sau iPad conectat pentru a transfera poze. Consultați Sincronizarea pozelor între Mac-ul dvs. și iPhone sau iPad.
De pe camere sau dispozitive mobile: Conectați o cameră, un iPhone, iPad sau alt dispozitiv mobil și importați poze și clipuri video de pe dispozitivul respectiv. Consultați Importarea pozelor de pe o cameră sau telefon.
De pe dispozitive de stocare: Importați poze și clipuri video salvate pe un hard disc sau pe alte dispozitive de stocare. Consultați Importarea pozelor de pe hard discuri, DVD‑uri și alte dispozitive.
Din alte aplicații: Importați poze și clipuri video care v-au fost trimise într-un e-mail sau mesaj text sau descărcate din Safari. Consultați Importarea pozelor din Mail, Safari și alte aplicații.
Pozele importate sunt copiate în mod implicit în biblioteca Poze. Dacă preferați, puteți să stocați pozele și clipurile video în alt loc decât în biblioteca Poze (de exemplu, într-un dosar de pe Mac sau pe o unitate de disc externă) și să le vedeți în continuare în Poze. Puteți, de asemenea, să mutați conținutul stocat în afara bibliotecii în biblioteca Poze. Consultați Schimbarea locului unde sunt stocate fișierele de aplicația Poze.
Notă: Poze iCloud nu gestionează pozele și clipurile video stocate în afara bibliotecii Poze.