Importarea pozelor și a clipurilor video în Poze pe Mac - privire de ansamblu
Importați poze și clipuri video în biblioteca dvs. foto pentru a le organiza și edita folosind aplicația Poze. Puteți importa poze și clipuri video în diverse moduri:
Partajarea automată a pozelor dvs. pe Mac, iPhone, iPad și Apple TV cu iCloud: Activați Poze iCloud pe Mac și pe celelalte dispozitive ale dvs. pentru a oferi acces la întreaga bibliotecă pe toate dispozitivele dvs. Apple. Consultați Utilizarea Poze iCloud pentru a stoca poze.
Sfat: Dacă nu utilizați Poze iCloud pe dispozitivul dvs. iOS sau iPadOS, vă puteți conecta iPhone‑ul sau iPad‑ul la Mac pentru a sincroniza pozele. Consultați Sincronizarea pozelor între Mac-ul dvs. și iPhone sau iPad.
Importarea pozelor prin conectarea unei camere sau a unui dispozitiv mobil la Mac‑ul dvs.: Conectați o cameră, un iPhone, iPad sau alt dispozitiv mobil și importați poze și clipuri video de pe dispozitivul respectiv. Consultați Importarea pozelor de pe o cameră sau telefon.
Importarea pozelor stocate pe un dispozitiv de stocare: Importați poze și clipuri video salvate pe un hard disc sau pe alte dispozitive de stocare. Consultați Importarea pozelor de pe hard discuri, DVD‑uri și alte dispozitive.
Importarea pozelor care v‑au fost trimise cu alte aplicații: Importați poze și clipuri video care v-au fost trimise într-un e-mail sau mesaj text sau descărcate din Safari. Consultați Importarea pozelor din Mail, Safari și alte aplicații.
Pozele și clipurile video importate sunt copiate în mod implicit în biblioteca Poze. Dacă preferați, puteți să stocați pozele și clipurile video în alt loc decât în biblioteca Poze (de exemplu, într-un dosar de pe Mac sau pe o unitate de disc externă) și să le vedeți în continuare în Poze. Puteți, de asemenea, să mutați conținutul stocat în afara bibliotecii în biblioteca Poze. Consultați Schimbarea locului unde sunt stocate fișierele de aplicația Poze.