
Formatarea textului dintr‑un calendar
Puteți modifica aspectul textului de pe o pagină de calendar prin alegerea altor opțiuni de font. De asemenea, puteți adăuga text oricărei date.
Formatarea textului unei pagini de calendar
Faceți clic pe un calendar din Proiecte, în bara laterală.
Faceți dublu clic pe pagina care conține textul pe care doriți să-l formatați.
Selectați textul, apoi efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Alegeți Editează > Font > Afișează fonturi, apoi selectați opțiunile de font dorite.
Faceți clic pe butonul Opțiuni
din bara de instrumente, apoi formatați textul folosind comenzile din fereastra Opțiuni text.
Adăugarea de text unei date
Faceți clic pe un calendar din Proiecte, în bara laterală.
Faceți dublu clic pe o pagină, apoi faceți clic sub data la care doriți să adăugați un text.
Introduceți text în câmpul de text.
Pentru a formata textul, faceți dublu clic pe text pentru a-l selecta, apoi utilizați comenzile din fereastra Opțiuni text.
Adăugarea unei legende la o poză dintr-o dată
Faceți clic pe un calendar din Proiecte, în bara laterală.
Faceți dublu clic pe o pagină, apoi faceți dublu clic pe data care conține poza la care doriți să adăugați text.
Sfat: puteți utiliza glisorul de zoom din bara de instrumente pentru a mări dimensiunea paginii de calendar, astfel încât să puteți efectua cu ușurință modificări.
Faceți clic pe meniul pop-up Legendă din fereastra Opțiuni poză și alegeți un loc pentru legendă.
Introduceți textul de legendă dorit în câmpul de text.
Dacă vedeți o alertă (triunghi roșu) pe o pagină de calendar
Dacă vedeți un triunghi roșu cu un semn de exclamare în timp ce lucrați la un calendar, există text care nu se încadrează în spațiul disponibil, fie deoarece fontul este prea mare, fie pentru că textul este prea lung.

Pentru a elimina alerta, efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Reduceți spațiul ocupat de text prin modificarea fontului, aspectului sau dimensiunii textului.
Editați textul astfel încât să conțină mai puține cuvinte.