Noțiuni elementare privind editarea în aplicația Poze de pe Mac
Cu instrumentele de editare din Poze, puteți decupa și roti rapid pozele, aplica filtre, îmbunătăți pozele și multe altele. Puteți duplica pozele pentru a încerca diverse ajustări și puteți copia ajustările pentru a le utiliza la alte poze. Dacă nu vă plac modificările pe care le‑ați efectuat la o poză, le puteți anula.
Editarea unei poze sau a unui clip video
În aplicația Poze de pe Mac, efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Faceți dublu clic pe miniatura unei poze sau a unui clip video, apoi clic pe Editează în bara de instrumente.
Selectați miniatura unei poze sau a unui clip video, apoi apăsați pe Retur.
Procedați după cum urmează:
Faceți zoom înainte sau înapoi pe o poză: Faceți clic sau trageți glisorul Zoom.
Realizați ajustări: Faceți clic pe Ajustare pentru a afișa instrumentele de ajustare. Consultați Ajustarea luminii, expunerii și altor aspecte ale pozelor.
Aplicarea filtrelor: Facți clic pe Filtre pentru a afișa filtrele pe care le puteți aplica pentru a schimba aspectul pozei sau al clipului video. Utilizarea unui filtru pentru modificarea aspectului unei poze.
Decuparea imaginii: Faceți clic pe Decupare pentru a afișa opțiunile pentru decuparea unei poze sau a unui clip video. Consultați Decuparea și îndreptarea pozelor.
Rotirea unei poze sau a unui clip video: Faceți clic pe butonul Rotire din bara de instrumente pentru a roti imaginea în sens invers orar. Continuați să faceți clic până când obțineți orientarea dorită. Faceți Opțiune-clic pe buton pentru a roti imaginea în sens orar.
Îmbunătățirea automată a unei poze sau a unui clip video: Faceți clic pe butonul Îmbunătățire automată pentru ajustarea automată a culorilor și a contrastului pozei sau clipului video. Pentru a renunța la modificări, apăsați Comandă-Z sau faceți clic pe Revino la original.
Pentru a termina editarea, faceți clic pe OK sau apăsați Retur.
În timp ce editați o poză sau un clip video, puteți apăsa tastele săgeată pentru a trece la alte articole.
Duplicarea unei poze
Pentru a crea versiuni diferite ale unei poze sau ale unui clip video, duplicați articolul respectiv și modificați copia.
În aplicația Poze de pe Mac, selectați articolul pe care doriți să‑l copiați.
Alegeți Imagine > Duplică 1 poză (sau apăsați Comandă-D).
Dacă duplicați o Live Photo, faceți clic pe Duplică pentru a include partea video, sau Duplică drept poză statică pentru a include doar imaginea statică.
Compararea pozelor sau a clipurilor video înainte și după editare
În timp ce editați un articol, puteți compara versiunea editată cu originalul.
În aplicația Poze de pe Mac, faceți dublu clic pe o poză sau pe un clip video pentru a‑l deschide, apoi faceți clic pe Editează în bara de instrumente.
Pentru a vizualiza imaginea originală, faceți clic și țineți apăsat butonul Fără ajustări sau țineți apăsată tasta M.
Eliberați butonul sau tasta M pentru a vedea articolul cu editări.
Copierea și lipirea editărilor
După editarea unei poze sau a unui clip video, puteți să copiați editările pe care le-ați efectuat și să le lipiți în alte articole. Puteți lipi editările la mai multe articole simultan.
Notă: nu puteți copia și lipi configurările realizate cu instrumentul de retușare, instrumentul ochi roșii, instrumentul de decupare sau cu extensiile de la terți.
În aplicația Poze de pe Mac, faceți dublu clic pe un articol la care ați făcut ajustări, apoi faceți clic pe Editează în bara de instrumente.
Alegeți Imagine > Copiază editările.
Faceți clic pe articol (sau faceți Comandă-clic pe mai multe articole) cărora doriți să le aplicați ajustările.
Alegeți Imagine > Lipește editările.
De asemenea, puteți să faceți Control‑clic pe un articol în vizualizarea de editare și să alegeți Copiază editările sau Lipește editările.
Anularea modificărilor
Puteți elimina rapid modificările aduse unei poze sau unui clip video.
În aplicația Poze de pe Mac, efectuați oricare dintre următoarele:
Anulați ultima modificare efectuată: Alegeți Editare > Anulează sau apăsați Comandă-Z.
Anulați toate modificările și restaurați imaginea originală: Selectați poza sau clipul video, apoi alegeți Imagine > Revino la original.