Certificatele digitale și site-urile web criptate în Safari pe Mac
Un certificat, denumit și “certificat digital” sau “certificat de cheie publică”, este un fișier care ajută la menținerea securității comunicațiilor web.
Certificatele sunt emise de organizații de încredere, precum VeriSign, Inc. sau RSA Security, Inc. Atunci când vizitați un site web criptat – de exemplu, pentru banking online – Safari verifică dacă certificatul site-ului este legitim. Dacă nu este legitim, Safari vă avertizează.
Un site web criptat și Safari lucrează împreună pentru a cripta toate informațiile schimbate cu site-ul. Cheia utilizată pentru criptare este inclusă în certificatul de securitate al site-ului. Acest lucru vă protejează informațiile de conectare, numerele cardurilor de credit, adresele și alte date securizate.
Dacă aveți nevoie să vă conectați la un site web care necesită un certificat personal, vi se furnizează un certificat și instrucțiuni pentru instalarea acestuia. După instalarea certificatului, puteți obține în mod automat acces autentificat la site-ul web. Dacă nu puteți accesa site-ul web, luați legătura cu administratorul site-ului web.