
Comandarea exemplarelor tipărite profesionist ale pozelor dvs.
Puteți comanda exemplare tipărite la nivel profesionist ale pozelor dvs, care vor fi tipărite și vă vor fi livrate dvs, familiei sau prietenilor dvs. Alegeți o dimensiune și o cantitate pentru fiecare poză, iar exemplarele tipărite vor fi livrate la adresa specificată.
Notă: acest serviciu poate fi indisponibil în unele regiuni. Pentru a afla mai multe, consultați articolul de asistență Apple Detaliile liniei de produse pentru cărți, ilustrate și calendare.
Selectați una sau mai multe poze.
Selectați Fișier > Creează > Tipărituri.
Selectați o dimensiune de sub formatul dorit al exemplarului tipărit. De exemplu, dacă doriți să utilizați formatul Automat, faceți clic pe o dimensiune de sub Automat.
Sfat: dacă doriți, puteți comanda unele poze în diferite dimensiuni. Consultați pasul 5.
Verificați aspectul exemplarelor tipărite.
Sfat: puteți modifica aspectul pozelor înainte de a le comanda. Faceți dublu clic pe o poză pentru a o deschide în fereastra Opțiuni poză. Apoi puteți aplica un filtru, puteți modifica nivelul de decupare și de zoom și puteți chiar să editați poza pentru a-i oferi un aspect specific.
Procedați după cum urmează:
Tipăriți pozele cu borduri albe: Bifați căsuța de validare Borduri albe.
Notă: bordurile albe nu sunt disponibile pentru exemplarele tipărite la dimensiune automată.
Tipăriți pozele cu un finisaj lucios: Bifați căsuța de validare Finisaj lucios.
Specificați numărul de exemplare tipărite ale unei poze: Faceți clic pe poză pentru a o selecta, faceți clic pe butonul Opțiuni
din bara de instrumente, apoi introduceți numărul de exemplare dorite în câmpul Copii.
Adăugați mai multe poze la comanda dvs: Faceți clic pe butonul Tipărituri
din bara de instrumente, apoi alegeți Adăugare poze. Selectați pozele pe care doriți să le adăugați și faceți clic pe Adaugă.
Modificați dimensiunea de tipărire a comenzii dvs: Faceți clic pe butonul Tipărituri
din bara de instrumente și alegeți Schimbare dimensiune, apoi alegeți dimensiunea pe care o doriți.
Pentru a modifica dimensiunea unei poze individuale, selectați mai întâi poza, apoi faceți clic pe butonul Tipărituri
din bara de instrumente.
Adăugați mai multe dimensiuni de tipărire la comanda dvs: Faceți clic pe butonul Tipărituri
din bara de instrumente și alegeți Adăugați altă dimensiune, apoi alegeți dimensiunea suplimentară pe care o doriți.
Pentru a adăuga o altă dimensiune unei poze individuale, selectați mai întâi poza, apoi faceți clic pe butonul Tipărituri
din bara de instrumente.
Când sunteți gata să efectuați comanda, faceți clic pe Comandă tipărituri.
Faceți clic pe Adaugă adresa de expediere, apoi selectați o adresă de expediere de sub Expediere la sau faceți clic pe Nouă pentru a introduce o adresă nouă.
După ce apare prețul comenzii, faceți clic pe butonul Plasează comanda.
Introduceți ID-ul dvs. Apple, apoi faceți clic pe Autentificare.
Dacă aceasta este prima dvs. comandă de tipărire, vi se poate solicita să introduceți codul de securitate al cardului dvs. de credit. Pentru mai multe informații, consultați Plata unei comenzi de exemplare tipărite cu un card de credit.
Notă: dacă vă autentificați cu un ID Apple care are verificarea în doi pași activată, vi se solicită să introduceți un cod din 4 cifre care vă este trimis într-un mesaj text.
Apare un mesaj care vă confirmă comanda și vă informează despre data de livrare așteptată.
Notă: dacă doriți să utilizați alt card de credit decât cel asociat cu ID-ul Apple sau să editați informațiile cardului de credit, selectați Poze > Cont magazin produse tipărite, apoi faceți clic pe „Change your default shipping or billing info for an order”.